Siajul morții. Ultima călătorie a navei Lusitania

Pe 1 mai 1915, când Primul Război Mondial intra în cea de a zecea sa lună, un transoceanic de linie luxos, la fel de bogat decorat ca un conac englezesc de țară, pleca din New York cu destinația Liverpool, având la bord un număr record de copii. În rândurile pasagerilor domnea o surprinzătoare stare de bună dispoziție, deși Germania declarase că apele din jurul Marii Britanii constituiau o zonă de război. Luni de zile, submarinele germane semănaseră teroarea în Atlanticul de Nord. Dar Lusitania era unul dintre marile transatlantice ale epocii, cel mai rapid vapor de linie aflat în serviciu, iar căpitanul ei, William Thomas Turner, avea o încredere de nestrămutat în regulile stricte ale războiului purtat de gentlemani, care feriseră, vreme de un secol, vasele civile de orice atac. Este o poveste pe care mulți dintre noi cred că o cunosc, fără a o ști cu adevărat, iar Erik Larson ne-o readuce în atenţie plină de suspans, schimbând rolurile între vânător și vânat, în timp ce descrie un tablou mai general al Americii la apogeul Erei Progresului. Plină de strălucire și de emoție, Siajul morții aduce la viață o distribuție de personaje evocatoare, de la faimosul librar din Boston Charles Lauriat, la pioniera din domeniul arhitecturii Theodate Pope și la președintele Woodrow Wilson, un om sufocat de suferință și îngrozit de perspectiva unui război mondial. Siajul morții surprinde drama pură și puterea emoțională a unui dezastru ale cărui detalii intime și înțeles real riscau să rămână pierdute în negurile istoriei.